Şcoala Doctorală
din cadrul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
AUTOEVALUARE 2011 – 2016

Prin tradiţia şi prestigiul său, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) este cunoscută în întreaga lume şi ocupă poziţia 601 din 700 de universităţi ce au fost ierarhizate în anul 2012 (ierarhie publicată de Quacquarelli Symonds Company, analist global asupra învățământului superior). Conform Clasamentului QS din 2016 pentru  Țările în Curs de Dezvoltare din Europa și Asia Centrală (EECA), care include universități din 21 de state, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a urcat două locuri în comparație cu ediția precedentă, intrând în top 50 al regiunii.
În România, pe baza rezultatelor obţinute în cadrul cercetării avansate şi a actului educaţional (licenţă, master şi programe doctorale) de excepţie, ea se numără în topul primelor trei universităţi.
Diploma eliberată de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi este recunoscută atât în Romania, cât şi în aproape 300 de universităţi din Europa, SUA, Asia, Africa şi Australia, care au semnat colaborări cu Universitatea noastră.
Cu peste 2000 de studenţi înscrişi, Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice ocupă locul al treilea în ierarhia Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, dar, în acelaşi timp, este una dintre cele mai vechi din România deoarece, la Iaşi, gândirea filosofică are o foarte veche tradiţie. La începutul secolului al XVIII-lea aici a locuit marele filosof român Dimitrie Cantemir, membru al Academiei din Berlin, dar, ca instituţie academică, Facultatea de Filosofie a fost creată abia în 1856 şi, împreună cu Facultatea de Drept şi cea de Teologie, au fondat Universitatea din Iaşi la 1 octombrie 1860.
În cadrul Facultăţii de Filosofie s-au eliberat titluri de doctor în Ştiinţe Sociale (Sociologie) încă de la începutul secolului XX, iar după 1960 au urmat titlurile de doctor în epistemologie şi logică, hermeneutică şi istoria filosofiei. După 1990 s-au dezvoltat noi câmpuri de cercetare, precum Ştiinţele Politice şi Ştiinţele Comunicării, toate fiind conduse de profesori ce sunt înalt specializaţi în aceste domenii. Începând cu 1 septembrie 2005, toate aceste câmpuri de cercetare sunt unite într-o singură Şcoală Doctorală cu peste 100 de doctoranzi şi 20 de profesori coordonatori de doctorat, iar titlul de doctor este obţinut acum ca parte a programului curricular al Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice.
Şcoala Doctorală din cadrul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice are patru domenii de specializare: Filosofie, Ştiinţele Comunicării, Sociologie şi Ştiinţe Social-Politice şi este caracterizată printr-un caracter puternic interdisciplinar, deschis ultimelor cercetări din cele patru câmpuri de specialitate. Se bazează pe realizări internaţionale deosebite, participări la conferinţe şi congrese, publicaţii şi doctorate în cotutelă cu prestigioase universităţi din Europa. Doctoranzii sunt orientaţi spre o paletă extrem de largă a câmpului de cercetare: Politici comparative, Relaţii internaţionale, Politici şi instituţii al Uniunii Europene, Istoria filosofiei, Istoria şi filosofia religiilor, Semiotică, Etică, Hermeneutică, Antropologie filosofică, Metafizică, Axiologie, Filosofia culturii şi comunicare interculturală, Logică, Retorică şi teoria argumentării, Psiho-sociologie, Sociologia religiilor, Asistenţă socială a grupurilor vulnerabile, Estetică şi multe altele.
Misiunea Şcolii Doctorale din Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice este de a-i ajuta pe doctoranzi în vederea dezvoltării abilităţilor lor teoretice şi de cercetare pentru a deveni specialişti recunoscuţi internaţional, cadre universitare competitive şi lideri ai secolului XXI. Doctoranzii urmează cursurile şi seminariile din cadrul pregătirii avansate ce se derulează în cadrul primului semestru al Şcolii Doctorale, pot beneficia de o bursă de un semestru la o universitate din străinătate, pot obţine o experienţă de predare şi, în final, realizează o cercetare originală semnificativă, reprezentată de teza de doctorat.

Go to top