Relatii publice si publicitate. Discurs, metoda, interpretare

Cuvînt înainte
Împrejurari nu tocmai favorabile au contrâns tarile din centrul si estul european – pret de peste jumatate de secol – sa înainteze într-o cadenta nefireasca fata de fostele partenere din Occident, ratând acel ritm de evolutie la care puteau spera dupa sacrificiile facute în secundul razboi mondial. Nu doar magia imitatiei, cât nevoia de a recupera timpul pierdut, au impus masuri de repliere politica si economica, în masura sa coaguleze optim eforturile de renovare institutionala. Metafora celor “doi plamâni” ai Europei, care s-ar contracta sincronic si armonios, este doar un abil subterfugiu politicianist pentru a ignora diferentele dintre cele doua parti de continent – una care a valorificat la maximum atúurile libertatii, cealalta – devigorata silnic sub povara feluritelor constrângeri. Dupa caderea “cortinei de fier”, libera initiativa, spiritul întreprinzator, managementul inspirat si succesul au devenit axele de conduita în jurul carora Estul îsi construieste – nu fara dificultati – noile realitati. Totodata, mobilitatea sistemelor institutionale a impus efectuarea unei adevarate revizuiri epistemice – revizuire ceruta pe de o parte de supralicitarea exigentelor unei lumi diagnosticata pe alocuri ca fiind “postmoderna”, pe de alta de galopul globalizant al tehnolo-giilor si informatiei. Multe din “critici” vizeaza înca efectele nefaste ale societatii de consum, care ar crea printr-o insi-dioasa manipulare mediatica, printr-o subversiva masi-ficare a gustului si comportamentului social, un prototip uman defi-cient, mediocru, “unidimensional”, care gândeste si actioneaza în termeni atenuati, “slabi”, derizorii fata de predecesori. Am intra în evul arbitrarului, contingentei, superficialului, al unei realitati artificial cosmetizate din ratiuni comerciale. Moda vestimentara, industria muzicala si cea a loisir-ului, cinematografia, presa mondena sau de scandal, artele martiale, jocurile electronice, sportul, Internetul, publicitatea, propun retete noi de investire a atentiei, timpului, si…banilor. O asemenea schimbare de paradigma reclama firesc o reflectie adecvata, care sa-i explice sau, eventual, sa-i legitimeze prezenta. Multe din disciplinele considerate “clasice”, dar si unele care si-au revendicat recent creditul “stiintific”, s-au vazut în situatia de a a-si adapta discursurile si registrele metodologice functie de alte repere de interes decât cele sub semnul carora s-au consacrat la vremea lor. Sunt aceste „schimbari la fata” proba unei eventuale sleiri interioare ? Ori, mai degraba, dovada unei laudabile disponibilitati de racordare la provo-carile si încercarile timpului trait? Într-un interval care a validat istoric pragmatismul, doctrinele exclusiv “teoretice”, fara impact imediat, devin treptat piese de muzeu, ispitindu-i îndeosebi pe amatorii de subtilitati abstracte, pe vânatorii de antichitati rafinate si rasfat estetic. Critica atitudinii contemplative se face astazi fie din perspectiva unei filosofii “terapeutice”, fie din cea a unei filosofii “practice”, deschise investigarii si ameliorarii proble-melor etice, sociale, politice si economice ale realitatii. Se confirma astfel ca echilibrul interior al „omului recent” este conditionat tot mai mult de cel ambiental – “domestic” sau comunitar. Inte-reseaza mai putin “ce pot sa stiu”, cât îndeosebi “ce pot sa fac”, valorificând cele învatate, astfel încât sa fie identificata o formula rezonabila de integrare sociala si confort personal. De aceea, optiunile de perspectiva ale tinerilor tin seama, în buna pondere, de promisiunea unei rapide ascensiuni profesionale, dublata de obtinerea unor satisfactii pe masura efortului, talentului si eficientei dovedite. Nu sunt aceste asteptari mai aproape de fi concretizate acolo unde potentialul de piata creste exponential, iar calificarea prestatorilor este înca incipienta si/sau precara ? Societatea actuala, centrata pe valorificarea la maximum a informatiei, orienteaza buna parte a cercetarilor sociologice spre sfera publica a comunicarii. Totul devine public si transpa-rent; toti informeaza si se informeaza; totul se “publica” si se face cunoscut, gratie unei “publicitati” inge-nioase. Recunoasterea publica dar si seducerea publicului devin tinte – voluntare sau nu – ale omului întreprinzator. “(Sunt om) public, deci sunt cunoscut; sunt cunoscut, deci exist” – ar putea rezuma proiectul existential al tânarului dornic de afirmare sau confirmare sociala. Aflate neîndoielnic în fruntea unui top al popularitatii si solicitarilor profesionale, relatiile publice si publicitatea si-au articulat obiecte proprii de interes, discursuri specifice, metode proprii de lucru, astfel încât reclama firesc dreptul de a fi studiate printr-un efort coerent, metodic, specializat. Totodata, ele au devenit puncte de atractie pentru disciplinele deja existente. Sociologia studiaza impactul faptelor si relatiilor agentilor sociali; retorica – discursul, stilul acestuia, meca-nismele argumentarii si persuadarii; semiotica – semnele, natura si functionarea lor; hermeneutica – textul si încarcatura lui simbolica, mecanismele interpretarii si ale întelegerii. Se poate lucra în aceste domenii si fara un studiu prealabil, specializat? Desigur, însa riscând improvizatia, superficialitatea si amatorismul. Unii ar spune ca pot comunica fara sa ia lectii, ca pot redacta un discurs fara a cunoaste regulile de compunere, ca pot face publicitate fara a recurge la analize, sofisme sau precautii „academice”. Au dreptate în masura în care Universitatea le-ar oferi doar „certificate de competenta” în locul unor competente reale. Pietele relatiilor publice si publicitatii au impus astazi tot mai mult figura specialistului, a profesionistului, a coordo-natorului de echipa, în persoana caruia se reunesc competente multiple – sociologice, retorice, jurnalistice, lingvistice, juri-dice, literare, psihologice..., plus abilitatea de a stapîni tehno-lo-giile de receptare, stocare, prelucrare si transmitere a informatiei. Stagiile de specializare (în strainatate sau în tara), cursurile de profil (în Universitate sau în afara ei) pot crea platforma de competenta necesara lucrului bine facut. Lucrarea de fata se doreste a fi de folos celor interesati de stiintele comunicarii – cu precadere de domeniile relatiilor publice si publicitatii. Ea grupeaza câteva teme care îsi propun sa satisfaca atât exigente de ordin teoretic sau conceptual, cât si pretentiile unei proxime valorificari pragmatice. Miza demersului consta în asumarea unei duble perspective de abordare – sociologica si retorica. Pe versantul sociologic au fost investigate date de factura istorica, principii, modele, metode, strategii de organizare si cuantificare a activitatilor specifice, dar si coordonatele aplica-tive necesare practicii viitorului specialist. Pe versant retoric, au fost evocate si analizate principalele structuri discursive, tipurile de scriitura, cu atentie prioritara asupra stilului si argumentelor utilizate în constructiile textuale relationiste si publicitare. S-a urmarit, în plus, familiarizarea cititorului cu acele exemple concrete, la îndemîna, în masura sa-i înlesneasca întelegerea si, pe cât posibil, sa-i ghideze abilitatile prealabile. De aceea am socotit oportuna atasarea unei Addenda, conti-nând – pe lânga un glosar cu termeni de specialitate – si documente care legifereaza activitatile în cauza sau ofera cadrul deontologic de interventie publica. Caracterul oarecum tehnic al dispunerii materialului a fost impus de nevoia unei eficiente sistematizari a motivelor, care sa puna în evidenta mai curând informatia utila decât eventualele artificii literare. Profitul, speram, va fi atât de partea celor care vor gasi aici tocmai ce cautau, cât si a celor care vor cauta sa gaseasca ceea ce deja stiu sau… credeau ca stiu.