
Gheorghe
Ilie FÂRTE
DATE PERSONALE
Data naşterii:
19.07.1967
Locul naşterii:
Fărcaşa, judeţul Maramureş
Adresa:
Bd. Carol I nr.
11, Iaşi
Telefon:
(40) 332
401 743
Email:
farte@uaic.ro
EDUCAŢIE
01 – 30
Noiembrie 2003 – stagiu de specializare la Universitatea din Neuchâtel
(Elveţia)
01 Iunie – 31
Iulie 2002 – stagiu de specializare la Universitatea din Konstanz (Germania)
2000 – Doctor în
filosofie al Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, specializarea
logică
15 Mai – 15
August 1996 – stagiu de specializare la Universitatea din Konstanz (Germania)
ACTIVITATE PROFESIONALĂ
Poziţia actuală:
Conferenţiar
universitar la Catedra de
Ştiinţe ale
Comunicării
şi
Şef al Catedrei de
Ştiinţe ale
Comunicării, Facultatea de Filosofie a
Universităţii „Al.I. Cuza” Iaşi.
Afilieri:
Membru al Seminarului de Logică Discursivă,
Teoria Argumentării şi Retorică, Universitatea „Al.I. Cuza”
Iaşi
Cursuri predate:
1.
Fundamente ale relaţiilor publice II,
în Comunicare socială şi Relaţii publice, ID, anul III, semestrul I,
Editura Universităţii „Al.I. Cuza“ Iaşi, 2005, p. 81-120
2.
Comunicare politică,
în Filosofie şi Ştiinţe politice, anul III, semestrul II, Învăţământ la
Distanţă, Editura Universităţii „Al.I. Cuza“ Iaşi, 2004, p. 161-224;
3.
Teoria comunicării II,
în Comunicare socială şi Relaţii publice, anul I, semestrul II,
Învăţământ la Distanţă, Editura Universităţii „Al.I. Cuza“ Iaşi, 2004, p. 5-62;
4.
Teoria comunicării I,
în Comunicare socială şi Relaţii publice, anul I, semestrul I, Învăţământ
la Distanţă, Editura Universităţii „Al.I. Cuza“ Iaşi, 2003, p. 5-101;
5.
Discursul colocvial în asistenţa socială,
în Comunicare socială şi Relaţii publice, anul IV, semestrul I,
Învăţământ la Distanţă, Editura Universităţii „Al.I. Cuza“ Iaşi, 2003, p.
321-377;
6.
Elemente de teoria comunicării,
în Comunicare publică şi asistenţă socială, anul I, semestrul II,
Învăţământ la Distanţă, Editura Erota,
Iaşi, 2001, p. 211-271;
Domenii de competenţă:
Logică
tradiţională
Teoria cuantificatorilor
Teoria actelor de limbaj
Ştiinţele comunicării
Relaţii publice
PUBLICAŢII
a) Volume de autor
(1999) Regimuri ale cantităţii în logica
formală (Iaşi: Editura Fundaţiei „Ştefan Lupaşcu”)
(2004) Comunicarea.
O perspectivă praxiologică (Iaşi: Demiurg)
b) Participări la volume colective
(1995)
„Conotaţie şi interlocuţiune” în Limbaje şi comunicare, (Iaşi: Institutul European) pp.
86-91;
(1996) „Despre
entimeme” în Ştefan Afloroaei (ed.), Petre
Botezatu. Itinerarii logico-filosofice (Iaşi: Ankarom) pp. 136-144;
(2002a)
„Jocurile de limbaj şi înţelegerea progresivă a expresiilor” în
Mircea Flonta şi Gheorghe Ştefanov (eds.), Ludwig Wittgenstein în
filosofia secolului XX, (Iaşi: Polirom) pp. 43-48;
(2002b) „Repere
ale ştiinţei comunicării” în Şt. Celmare, C.
Sălăvăstru (eds.), Existenţă,
cunoaştere, comunicare (Iaşi: Editura Universităţii
„Al. I. Cuza”) pp. 169-266.
(2006a)
„Traits
de la participation politique dans la société roumaine contemporaine”,
în Démocratie participative en Europe, LERASS, Toulouse, 2006, p. 208-224
(2006b)
„Către
o revoluţie conservatoare în comunicarea de masă”,
în Adela Rogojinaru (ed.), Relaţii publice şi publicitate. Tendinţe şi
provocări, Editura Tritonic, Bucureşti, 2006, p. 93-103;
(2007a)
„Criterii
şi forme de evaluare a activităţilor de relaţii publice”,
în Delia Cristina Balaban şi Flaviu Călin Rus (eds.), PR Trend, Editura
Tritonic, Bucureşti, 2007, p. 61-74;
(2007b)
„Interculturalitate
şi globalizare. Promovarea dialogului intercultural prin afirmarea diferenţei”,
în Adela Rogojinaru (ed.), Comunicare, relaţii publice şi globalizare,
Editura Tritonic, Bucureşti, 2007, p. 271-279;
(2008a)
„In
der Öffentlichkeit lebendig sein”,
în Delia C. Balaban und Flavius C. Rus, Medien, PR und
Werbung in Rumänien, Mittweida
Hochschulverlag, 2008, p. 167-175.
(2008b) „Locul
şi rolul relaţiilor publice în cultivarea reputaţiei publice”,
în Flaviu Călin Rus şi Mihai Deac (eds.), PR Trend III: Teorie şi practică în
ştiinţele comunicării, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2008, pp. 52-60.
c) Studii şi articole
(1993) „Cantitate şi modalitate în calculul predicatelor de ordinul
întâi” în Analele Ştiinţifice ale
Universităţii «Al.I. Cuza» din Iaşi, Seria
Filosofie, tomul XXXIX, nr. 1-2, 1993, pp. 197-204;
(1997a)
„Monoleme şi polileme” în Anuarul
Fundaţiei Academice «Petre Andrei», tomul VII: Ştiinţe
Socio-Umane, Iaşi, 1997, pp. 96-99;
(1997b) „Sens
şi semnificaţie în logica opiniilor” în Anuarul Fundaţiei Academice «Petre Andrei», tomul VII:
Ştiinţe Socio-Umane, Iaşi, 1997, pp. 99-103;
(1998) „Câteva
consideraţii cu privire la problema existenţei din perspectiva
logicii libere” în Analele
Ştiinţifice ale Universităţii «Al.I. Cuza» din Iaşi,
Seria Filosofie, tomul XLIII-XLIV, 1997-1998, pp. 108-114;
(1999) „O
proiectare sistemică a silogisticii cu ajutorul funcţiei de
cardinalitate” în Analele Ştiinţifice ale Universităţii
«Al.I. Cuza» din Iaşi, Seria
Filosofie, tomul XLV, 1999, pp. 74-78;
(2000) „Despre
hiperpropoziţii şi paraconsistenţă” în Analele Ştiinţifice ale Institutului de Studii Europene
«Ştefan Lupaşcu» – Iaşi, seria Secvenţe semio-logice,
tomul II, nr. 1-2, 2000, pp. 103-107;
(2001) „Interpretarea, ca act de resemnificare” în Analele ştiinţifice ale
Institutului de Studii Europene «Ştefan Lupaşcu», seria Secvenţe Semio-logice, tomul III,
nr. 1-2, 2001, pp. 97-108;
(2002) „Pot fi transformate modalităţile aletice în valori
logice?” în Revista de
Filosofie, tomul XLIX, 3-4, 2002, pp. 275-280;
(2003a) „O analiză logico-semiotică a discursului
jurnalistic” în Argumentum,
nr. 1, 2002 / 2003, pp. 26-49;
(2003b) „Câteva consideraţii privind actele de comunicare” în Analele Ştiinţifice
ale Universităţii «Al.I. Cuza» din Iaşi, Seria Filosofie, tomul L, 2003, pp. 297-305;
(2003c) „Niveaux et valeurs de l’interprétation d’un message” în Archive Ouverte en Sciences de l’Information
et de la Communication,
http://archiveSIC.ccsd.cnrs.fr/documents/archives0/00/00/07/39/index_fr.html,
2003;
(2003d) „Agenţii comunicării politice” în Analele Ştiinţifice ale
Universităţii «Al.I. Cuza» din Iaşi, Seria
Sociologie-Politologie, tomul VII, 2003, pp. 338-348;
(2003e) „Colocviul – mijloc terapeutic în asistenţa socială” în Analele Ştiinţifice ale
Universităţii «Al.I. Cuza» din Iaşi, Seria
Sociologie-Politologie, tomul VII, 2003, pp. 411-418;
(2005a)
„Comunicarea politică: aspecte
generale şi forme actuale“, în Argumentum, nr. 3, 2004 / 2005, p.
101-146;
(2005b) „Comportamentul presei scrise ieşene în campania pentru
alegerile generale din 2004“, în Jurnalism & Comunicare. Revista Română de
Ştiinţe ale comunicării, nr. 3, 2005;
(2006) „Semnificaţie şi înţelegere“, în Hermeneia. Revistă de
studii şi cercetări hermeneutice, nr. 6, 2006, p. 27-34.
(2008)
„How
Can We Evaluate Public Relations Activities?“,
în Analele Ştiinţifice ale Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi,
serie nouă, Ştiinţe ale comunicării, tom I / 2008, pp. 37-48.
d) Recenzii
(1993a) „Angela Botez (ed.), Simetrie şi asimetrie în
univers (Bucureşti: Editura Academiei Române, 1992)” în Revista de filosofie, nr. 5, tomul XL,
1993, pp. 511-513;
(1993b)
„Crizantema Joja (ed.), Orientări contemporane în filosofia logicii
(Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 1991)” în Revista de filosofie, nr. 5, tomul XL,
1993, pp. 513-515;
(1994) „Angela
Botez (ed.), Realism şi relativism în filosofia contemporană a
ştiinţei (Bucureşti: DAR, 1993)” în Analele Ştiinţifice ale Universităţii «Al.I. Cuza»
din Iaşi“, Seria Filosofie, tomul XL-XLII, 1994-1996, pp. 296-297;
(1995a) „Adrian
Miroiu, Metafizica lumilor posibile şi existenţa lui Dumnezeu
(Bucureşti: ALL, 1993)” în Revista
de filosofie, nr. 1, tomul XLII, 1995, pp. 121-122;
(1995b)
„Crizantema Joja şi Călin Candiescu (eds.), Probleme de
logică, X (Bucureşti: Editura Academiei Române, 1993)” în Revista de filosofie, nr. 4, tomul XLII,
1995, pp. 463-464;
(1999) „Paul
Hoyningen-Huene, Formale Logik. Eine philosophische Einführung (Reclam,
Stuttgart, 1998)” în Revista de filosofie,
nr. 1-2, tomul XLVI, 1999, pp.133-135;
(2001) „Denis
Miéville (ed.), Travaux de logique,
13: Rôle et enjeux de la notion de
catégorie en logique, (Université de Neuchâtel, septembre 1999)” în Revista de filosofie, tomul XLVIII, nr.
3-4, 2001, pp. 452-454;
(2002a) „Petru
Ioan, Logica integrală, vol. I (Iaşi: Editura „Ştefan
Lupaşcu“, 1999)” în Revista de
filosofie, tomul XLIX, nr. 3-4, 2002, pp. 444-446.
(2002b) „Aliniamente logice şi retorice ale discursului politic.
Constantin
Sălăvăstru, Discursul puterii (Iaşi: Institutul
European, 1999)” în Analele Ştiinţifice ale Universităţii
«Al.I. Cuza» din Iaşi, Seria
Filosofie, tomul XLIX, 2002, pp. 391-398;
(2003) „O abordare interdisciplinară a semnului. Ioan S.
Cârâc, Teoria şi practica semnului (Iaşi: Institutul European,
2003)” în Analele Ştiinţifice ale Universităţii «Al.I. Cuza» din
Iaşi, Seria Filosofie, tomul
L, 2003, pp. 363-371;
e) Cursuri universitare
Elemente de teoria comunicării, în Comunicare publică şi
asistenţă socială, anul I, semestrul II,
Învăţământ la Distanţă, Editura Erota, Iaşi,
2001, pp. 211-271;
Teoria
comunicării I, în Comunicare socială şi Relaţii
publice, anul I, semestrul I, Învăţământ la
Distanţă, Editura Universităţii „Al.I. Cuza“ Iaşi,
2003, pp. 5-101;
Teoria
comunicării II, în Comunicare socială şi Relaţii
publice, anul I, semestrul II, Învăţământ la
Distanţă, Editura Universităţii „Al.I. Cuza“ Iaşi,
2004, pp. 5-62;
Comunicare
politică, în Filosofie şi Ştiinţe politice, anul
III, semestrul II, Învăţământ la Distanţă, Editura
Universităţii „Al.I. Cuza“ Iaşi, 2004, pp. 161-224;
Fundamente
ale relaţiilor publice II, în Comunicare socială
şi Relaţii publice, ID, anul III, semestrul I, Editura Universităţii „Al.I.
Cuza“ Iaşi, 2005, p. 81-120.
f) Proiecte
de cercetare realizate prin contracte de finanţare:
Strategii
logico-argumentative utilizate în construcţia discursului jurnalistic,
contribuţie la lucrarea Tehnici de argumentare în discursul jurnalistic,
contract nr. 35252 / 2001, tema nr. 42, cod CNCSIS: 17 (director de proiect:
prof.dr. Constantin Sălăvăstru;
Parcursuri ale interpretării în cultura
actuală: o analiză de tip semio-logic şi epistemologic,
cod CNCSIS 16/658 (director de proiect: prof.dr. Petru Ioan), 2004;
Discurs şi putere. Strategii discursive
utilizate în discursul politic românesc contemporan,
cod CNCSIS 1414, 2005-2007 (director de proiect: prof.dr. Constantin
Sălăvăstru);
MEDIAEC – Mijloace eficiente de
dezvoltare-inovare a educaţiei şi cercetării interdisciplinare în formare,
comunicare şi servicii, cod CNCSIS 32, 2006-2007
(director de proiect: prof.univ.dr. Laurenţiu Şoitu);
Guvernarea electronică în oraşele României,
cod CNCSIS 1355, 2007-2010 (director de proiect: Virgil Stoica).
Limbajul democraţiei participative: o cercetare a comportamentului verbal în
relaţia
putere-cetăţeni la nivel local, cod CNCSIS 80, 2009-2011, (director de
proiect: prof.univ.dr. Constantin Sălăvăstru)
COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE
a)
La nivel
internaţional
„Die Pflichten der katholischen rumänischen
Elite im Kontext der europäischen Integration” la Seminar der
ehemaligen Stipendiaten vom KAAD, Cluj, 04-05 octombrie 2003;
„Actul uman – manifestarea unei voinţe
libere şi responsabile” la simpozionul internaţional
„Drepturile Omului. Dimensiune spirituală şi acţiune
civică“, 04-05 mai 2004;
„Marketing
Public Relations for Higher Education Institutions”,
la conferinţa internaţională "Image building and brand equity through integrated
communication", Antwerpen-Ghent, 15-17.04.2008
„Mass
media and European Cultural Citizenship, la conferinţa internaţională”, la conferinţa
"Media and European Diversity", Oradea, 16-17.10.2008.
b)
La nivel naţional
„Despre entimeme” la Simpozionul
Naţional „Petre Botezatu“, Iaşi, 29-30 martie 1996;
„Gramatica filosofică şi posibilitatea
sensului” la simpozionul „Ludwig Wittgenstein în filosofia
secolului XX“, Bucureşti, 25-26 mai 2001;
„Locul şi rolul purtătorului de cuvânt” la
seminarul organizat la nivelul Prefecturii Iaşi cu purtătorii de
cuvânt din administraţia publică locală pe marginea
aplicării Legii nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la
informaţiile de interes public, Iaşi, 07 noiembrie 2002;
„Factori de dezechilibru social în lumea
contemporană” la seminarul Dezechilibre ale lumii contemporane
organizat de Academia „Sf. Augustin“ Iaşi, 16 martie 2003;
c)
La nivel de centru universitar
„Aliniamente ale unei logici
circumstanţiale” la „Zilele Universităţii «Al.I. Cuza»
Iaşi“, secţiunea Logică şi Semiologie, 23-25
octombrie 1992;
„Un inventar deschis de cuantori în logica
predicatelor” la „Zilele Universităţii «Al.I. Cuza»
Iaşi“, secţiunea Logică şi Semiologie, 23-25
octombrie 1993;
„Cuantificare-modalizare-evaluare” la
„Zilele Universităţii «Al.I. Cuza» Iaşi“, secţiunea Logică
şi Semiologie, 23-25 octombrie 1994;
„Despre silogistica singularelor” la
„Zilele Universităţii «Al.I. Cuza» Iaşi“, secţiunea Logică
şi Semiologie, 23-25 octombrie 1995;
„O formalizare predicaţională a
judecăţilor «aristotelice»“la „Zilele
Universităţii «Al.I. Cuza» Iaşi“, secţiunea Logică
şi Semiologie, 23-25 octombrie 1996;
„Ce sunt clasele singulare?” la „Zilele
Universităţii «Al.I. Cuza» Iaşi“, secţiunea Logică
şi Semiologie, 23-25 octombrie 1997;
„Interpretări ale cuantorilor în logica
actuală” la „Zilele Universităţii «Al.I. Cuza»
Iaşi“, secţiunea Logică şi Semiologie, 23-25
octombrie 1998;
„Sistemul celor 81 de relaţii «bine
determinate» care pot subzista între două noţiuni”, la
„Zilele Universităţii «Al.I. Cuza» Iaşi“, secţiunea Logică
şi Semiologie, 23-25 octombrie 1999;
„Aspecte ale logicii paraconsistente” la
„Zilele Universităţii «Al.I. Cuza» Iaşi“, secţiunea Logică
şi Semiologie, 23-25 octombrie 2001;
„Efecte pernicioase ale eşecurilor din
comunicarea publică” la „Zilele Universităţii
„Al.I. Cuza“ Iaşi, secţiunea Sociologie, 23-25 octombrie 2002;
„Interpretarea, ca resemnificare”
conferinţă în cadrul Cercului de Logică al Facultăţii
de Filosofie din Iaşi, Iaşi, 29 mai 2003.
POZIŢII EDITORIALE
Redactor al
revistei Argumentum
Înapoi