Specializarea formează competențele și abilitățile profesionale necesare specialiștilor în asistență socială și consiliere în așa fel încât aceștia să poată oferi îndrumare și consiliere persoanelor fizice, familiilor, grupurilor, comunităților și organizațiilor ca răspuns la dificultățile personale și sociale. Aceștia ajută beneficiarii să dezvolte abilități și să aibă acces la resursele și serviciile suport necesare pentru a răspunde problemelor apărute din cauza șomajului, sărăciei, dizabilităților, dependenței, comportamentului infracțional și delicvent, problemelor conjugale și de altă natură.
Asistenții sociali își desfășoară activitatea cu precădere în cadrul instituiților publice și al organizațiilor non-guvernamentale din țară și străinătate.
După absolvire poți avea ocupații precum: asistent social; asistent de cercetare în asistență socială; inspector social și alte ocupații asociate.
Specializarea de licență Asistență socială face parte din domeniul fundamental „Științe sociale” și este gestionată de Departamentul de Sociologie și Asistență Socială.