Aici este locul potrivit pentru tine pentru a-ți continua pasiunea! Iar dacă încă nu ai descoperit gustul relațiilor internaționale și al studiilor europene în acest an ai ocazia de a o face. În cadrul specializării îți vei dezvolta abilitățile analitice, îți vei lărgi orizontului cunoștințelor, vei înțelege tendințele în politică și relațiile dintre state. În plus, vei lucra frecvent în echipă și alături de colegii tăi îți vei amplifica perspectiva asupra relațiilor internaționale și a Uniunii Europene.
O parte dintre disciplinele pe care le vei studia cu pasiune sunt teoria relațiilor internaționale, politici europene, economie mondială. Iar dacă ți-ai dorit să afli tainele diplomației, parcurgerea disciplinei diplomație și politică externă te va ajuta să le descoperi.
Ai oportunitatea de a lucra la una dintre organizațiile internaționale precum NATO, Organizația Națiunilor Unite, Organizația de Securitate și Cooperare Europeană sau poți face stagii de practică în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, al Institutului Diplomatic Român, al Institutului European din România.
Specializarea Relații internaționale și studii europene face parte din domeniul de licenţă “Științe sociale și politice” de la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice.
Specializarea Stiințe politice face parte din domeniul de licenţă “Științe sociale și politice” de la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice.