Orarul pentru progamele de licență și masterat este disponibil pe site-ul facultății. Aceasta ne permite să reluăm activitatea didactică, luni 28 martie.
Pentru prima săptămână (28 martie-3 aprilie), nu vom avea – încă – acces în sălile Colegiului Național (B1-B12).
Pentru studenții care reprezintă cazuri speciale, motivate social sau medical, în funcție de specificul disciplinei și de natura activităților didactice, se vor stabili cu profesorii alternative de tip ”blended learning”. Acestea pot include: transmitere de suporturi de curs și/sau învățare, informații in format text, audio, video, planuri de lucruri independent (tematică și bibliografie), sarcini de lucru suplimentare, acces mediat de tehnologie la activitățile desfășurate în sală etc.).
Conducerea Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social - Politice
3-9 iulie 2022, Elveția
Theologische Hochschule Chur, Elveția și Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, România, organizează în perioada 3 – 9 iulie 2022 școală de vară cu titlul Challenged Youth as a Challenge. Activitățile din cadrul școlii de vară se vor desfășura în limba engleză.
Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice anunță selecția unui număr de 6 studenți care să participe la școala de vară cu lucrări.
Condiții de eligibilitate:
Procesul de selecție:
Important:
Studenţii care se încadrează în una din situaţiile speciale, conform art. 4 din Hotărârea Senatului Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi nr 2 din 10.03.2022, pot trimite cererea cu documentele justificative către Conducerea Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice în perioada 11.03.2022, ora 13.00-17.03.2022, ora 23.59 la următoarea adresă de email:
secretarsef.filosofie@uaic.ro
PR ARENA reprezintă un proiect educațional inițiat în anul 2019 de organizația Global Women in PR Romania (GWPR) și Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Ediția a V-a din anul acesta este internațională, fiind dedicată studenților de la programele de licență și master cu profil de comunicare. Competiția se desfășoară între 16-18 martie 2022, timp în care cele 10 echipe finaliste vor lucra împreună cu mentorii pentru a rezolva brief-ul într-un mod creativ, profesional și persuasiv. Echipele participante la competiția internațională PR ARENA vor fi din țări precum: Germania, Grecia, Italia, Republica Moldova, Letonia, Lituania și România.
Echipa care va reprezenta Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași la competiția internațională „PR ARENA 5th Edition” este formată din trei studente ale Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Comunicare și Relații Publice, din anul al III-lea: Monica Chimu, Gabriela-Irina Corbu și Maria-Adelina Miron. Pasiunea pentru domeniul relațiilor publice a depășit cadrul orelor de curs, studentele fiind animate de dorința de a pune în aplicare noțiunile pe care le-au învățat de-a lungul anilor de studiu la disciplinele „Fundamente ale relațiilor publice” și „Managementul relațiilor publice”. Creativitatea, interesul pentru cunoaștere și spectrul comunicării sunt aspectele care le ghidează pe tinere către o viitoare carieră în domeniul studiat. Pentru ele, lumea relațiilor publice este un univers complex care le oferă șansa să descopere noi oportunități și provocări. Monica are 23 de ani și după finalizarea studiilor aspiră spre a-și materializa pasiunea pentru branding și management de brand. Gabriela are 22 de ani, iar în viitor își dorește să devină purtător de cuvânt, fiind conștientă de importanța comunicării și a relațiilor interumane în societate. Adelina are 22 de ani și este interesată de lumea creativă a publicității, în viitor dorind să lucreze în fascinanta lume a scrisului și să devină copywriter. Astfel, tinerele colege de grupă așteaptă cu entuziasm să descopere ce provocări le aduce competiția, întrucât fiecare dintre ele deține calități care se completează reciproc, formând o colaborare unitară.
Pentru mine, PR ARENA reprezintă ocazia perfectă pentru a ieși din zona de confort. Am studiat cu plăcere tot ceea ce domeniul relațiilor publice mi-a oferit până în prezent și consider că prin această competiție îmi voi desăvârși experiența de student. Este o ocazie inedită de a pune în practică valorile, cunoștințele și sfaturile pe care le-am dobândit de la profesorii noștri în cei trei ani de studiu. (Gabriela-Irina Corbu, studentă anul al-III-lea la specializarea „Comunicare și relații publice” din cadrul Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași)
În perioada 14 -18 martie 2022 se desfășoară o nouă sesiune de înscriere a studenților UAIC în cadrul proiectului de formare juridică și antreprenorială IUS SMART