o lucrareO Lucrare de Artă in Context Politic şi Ideologic
Discuţie despre lucrarea Banner (de Dan Acostioaei) cu Dan Acostioaei şi Nebojša Milikić, moderată de către Vahida Ramujkić

25 octombrie 2017, orele 18.00
Foaierul Cinematografului Victoria, Iaşi

Discuţia va avea loc în limbile engleză şi română cu traducere simultană disponibilă.
Traducători: Sorana Lupu şi Oana Franţescu

Discuţia a fost propusă de către Dan Acostioaei ca şi contribuţie în proiectul „Strălucirea şi Nefericirea Claselor de Mijloc Europene”.

Dan Acostioaei (1974) locuiește și lucrează în Iași, România. Este artist vizual și conferenţiar la Universitatea de Arte "George Enescu". Lucrările sale se concentrază pe modelele de identitate ale societății românești în tranziție, precum și pe granițele ideologice dintre economie și condițiile producției artistice din Europa de est. Proiectele sale au fost prezentate la expoziții cum ar fi Un al șaselea al Pământului - Ecologia imaginii, MUSAC, Leon, Spania (2012), Transitland: videoart în Europa Centrală și de Est 1989-2009, Museo Nacional Centro de Arte Reina Sofia, Madrid, Spania (2010), Iluminări, Galerie de nivel 2, Tate Modern, Londra, Regatul Unit (2007), În timp de speranță și neliniște, MNAC, București, România (2015), Art Encounters, Timişoara şi Arad, 2017.

Vahida Ramujkić (Belgrad, 1973) este o artistă care își întemeiază activitatea în context social. Ea a inițiat și a colaborat în numeroase proiecte pe termen lung, bazate pe muncă colaborativă şi creativă, ca rotor pentru stabilirea noilor relații sociale. Din 2001 până în 2007, cele mai multe lucrări ale sale se dezvoltă prin colectivul Rotorrr din Barcelona și vizează politica dezvoltării neoliberale a orașului. Lucrările legate de problemele migrației de la începutul anilor 2000 sunt compilate în cartea "Schengen with ease” / Schengen cu ușurință din 2006. Începând cu anul 2007, ea inițiază o bibliotecă de manuale de istorie cu denumirea “History in dispute” / Istoria disputată - pe baza căreia dezvoltă o abordare metodologică pentru analiza colaborativă a fenomenului revizionismului istoric din fosta regiune iugoslavă (Mostar, Bania Luka, Berlin etc.). Un alt proiect pe termen lung pe care l-a iniţiat în colaborare cu Aviv Kruglanski în 2008 - “Documentary Embroidery” / Broderie documentară - folosește tehnica broderiei într-un context nou pentru documentarea colectivă - analiză și articulare - a realităților sociale (Barcelona, Bristol, Mexico City, Mostar, Aradac, Štoj, Varșovia etc.). Ea este activă și colaborează în mai multe colective, cum ar fi Irational.org, ReEX, Alianța antifascistă din Serbia etc.
Nebojša Milikić (1964) este un artist, activist și muncitor cultural interesat și implicat de mulți ani în dezbaterile despre istorie, revizionism istoric și reflectările acestor dezbateri în domeniul artistic, teoretic și instituțional. Prin producțiile sale activiste, artistice sau prin intermediul altor tipuri de producții culturale, el cercetează și analizează critic relațiile dintre narațiunile istorice, ideologiile, politicile și cultura memorială oficiale și neoficiale. Este implicat în mod deosebit în dezbaterile istorice în fosta Jugoslavie și tările Est Europene unde a inițiat sau s-a alăturat unor platforme asemănătoare de cercetare artistică sau activistă (România, Bosnia și Herzegovina, Kosovo). Trăiește și lucrează în Belgrad unde coordonează programul discursiv (Speech Program) al Centrului Cultural Rex și participă în grupuri activiste și inițiative precum No To Rehabilitation, ReEX etc.


Dezbaterea O Lucrare de Artă in Context Politic şi Ideologic este realizată în cadrul proiectului STRĂLUCIREA ŞI NEFERICIREA CLASELOR DE MIJLOC EUROPENE, un proiect organizat de către tranzit.ro/ Iaşi între iunie şi noiembrie 2017.

Dintre participanţi: Noa Treister, Ovidiu Pop, Ana Vilenica, Andreea Cioară, Dan Acostioaei, h.arta, BOEM*&Migrating Kitchen, Bojana Piškur & Đorđe Balmazović, Katarzyna Bielińska-Kowalewska şi Zbigniew Marcin-Kowalewski, Ovidiu Gherasim-Proca şi Sönke Hallmann & Inga
Co-curatorii proiectului sunt: Nebojša Milikić, Livia Pancu şi Florin Bobu.
Parteneri: Asociaţia Oberliht, Chişinău, Centrul Cultural Rex, Belgrad, Centrul Cultural German, Iaşi
Design: Andrei Timofte

Proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Partenerul principal al tranzit.ro este Fundaţia Erste.​

Conferința internațională

 „Uniunea Europeană – crize si granițe in secolul XXI”

Ediția I
Iași, 19 Mai 2017

PROGRAMUL CONFERINŢEI

 

UE crize si granite in sec XXICALL FOR CONTRIBUTIONS

Organizatori
Departamentul de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene și Departamentul de Cercetare din cadrul Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, organizează la Iași, în data de 19 Mai 2017, conferința internațională – Uniunea Europeană – crize si granițe in secolul XXI.

Format
Conferința încurajează schimbul de idei și teme interdisciplinare între participanți, prin contribuții noi, studii de caz, abordări teoretice etc. Scopul manifestării este acela de a susține și încuraja dezbaterea academică, precum și de a crea rețele de cercetare la nivel național între studenții, doctoranzii sau specialiștii interesați de subiectele conferinței. Formatul evenimentului va cuprinde două secțiuni distincte dedicate atât studenților și masteranzilor (dezbatere), cât și una care va aprofunda temele și preocupările puse în discuție de către doctoranzi, post-doctoranzi, cercetători, specialiști sau cadre didactice. De asemenea, în funcție de numărul participanților, diversitatea temelor și propunerile acestora, se vor putea organiza paneluri și workshop-uri tematice; detaliile vor fi anunțate în timp util. Totodată, există posibilitatea realizării unor dialoguri prin videoconferință (Skype) pentru prezentarea lucrărilor și/sau dezbateri pentru temele puse în discuție.

Grup țintă
Studenți, masteranzi, doctoranzi, cercetători, specialiști în științe politice, studii de securitate, relații internaționale și studii europene, drept, sociologie, istorie, studii culturale, jurnalism, antropologie politică, geografie socială sau politică etc.

Tematică
Uniunea Europeană trece printr-o poli-criză de natura endogenă, dar care este accentuată de o serie de aspecte exogene, care se originează în noua arhitectura geostrategică a lumii contemporane. Astfel, criza economică suprapusă peste necesitatea unui nou contract social care să relegitimeze Uniunea Europeană în rândul propriilor săi cetățeni trebuie să fie gestionată în contextul în care se produce o recalibrare a echilibrului internațional al puterii. Teme și evenimente precum conflictele din imediata proximitate a spațiului comunitar, impactul fenomenului migraționist sau redefinirea relațiilor cu partenerii tradiționali ori negocierile cu puterile emergente în condițiile resurecției naționalismelor reprezintă harta care propune o geometrie tot mai variabilă a granițelor Uniunii Europene. În acest context devin relevante atât răspunsurile politice supranaționale, care să reflecte interesul comun al Uniunii cât și abordările specifice fiecărui stat în cadrul diverselor formule bi sau multilaterale. Conferința Uniunea Europeană – crize si granițe in secolul XXI își propune să identifice și să analizeze, într-o manieră cât mai diversă, provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană la 60 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatelor de la Roma, precum și să ofere o imagine cât mai comprehensivă a gradului în care Uniunea trebuie reformată/transformată, astfel încât obiectivele fundamentale asumate să rămână nu doar prioritare ci și să fie transpuse în politici funcționale care să răspundă provocărilor actuale.

Depunerea rezumatelor
Participanții interesați trebuie să trimită un rezumat de 200 de cuvinte și un scurt bio (100 cuvinte) la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. până la data de 30 Aprilie 2017.
Rezumatele trebuie să fie scrie în format Word (doc., .docx) sau PDF cu informații, în această ordine:

  1. Autor(i), b) afiliere, c) adresă de e-mail, d) titlul lucrării, e)Rezumat.

Autorii propunerilor acceptate vor fi anunțați până la data de 4 Mai 2017.

Comitetul științific:
Prof. Dr. Conțiu ȘOITU, Decan
Conf. Dr. Bogdan ȘTEFANACHI, Prodecan, Directorul Departamentului de Cercetare
Prof. Dr. Virgil STOICA, Directorul Departamentului de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene
Prof. Dr. George POEDE
Cercet. St. III Dr. Alexandru MURARU
Conf. Dr. Diego VARELA
Lect. Dr. Simona VRÂNCEANU
Lect. Dr. Corneliu BÂLBĂ
Lect. Dr. Diana MĂRGĂRIT
Lect. Dr.  Ovidiu GHERASIM-PROCA
Lect. Dr. Ana Maria ANDRONACHE
Lect. Dr. Bogdan MIHĂILESCU
Lect. Dr. Corina BARBAROS
Lect. Dr. Silviu GRECU
Lect. Asoc. Dr. Olesea ȚĂRANU
Lect. Asoc. Dr. Dorina ȚICU
Drd. Laura CUCIURIANU, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Drd. Andreea IANCU, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași & Research Fellow University of Massachusetts Boston (USA)

Important:
Există oportunitatea publicării lucrărilor conferinței într-un volum colectiv, indexat în baze de date internaționale.
Organizatorii nu percep taxe de participare. Cheltuielile de transport nu vor putea fi decontate de către organizatori și sunt exclusiv în sarcina participanților.

[Please scroll down for the english version]

 

Facultatea de Filozofie și Științe Social-Politice

Departamentul de Științe Politice, Relații Internaționale și Management Instituțional

 

„Programe libere. Care sunt libertățile de care utilizatorii au nevoie?”

 

Invitat:
Tiberiu-Cezar Tehnoetic

Moderator:
Ovidiu Gherasim-Proca

 

16 decembrie 2016, ora 16.00
Corp Romtelecom (RTC), sala 306

 

Tiberiu-Cezar Tehnoetic este activist pentru programe libere și cultură liberă. În 2008 a fondat în România grupul Ceata (http://ceata.org), care a devenit fundație în 2013. Organizează în mod regulat ateliere, conferințe și prezentări pe teme precum libertățile utilizatorilor de calculatoare și tehnologiile care le respectă. Este inițiator și coordonator al conferinței naționale Ceata, Coliberator (http://coliberator.ro). Tiberiu își susține propria activitate în cadrul fundației cu ajutorul donațiilor și comenzilor venite din partea întreprinderii sale etice, Tehnoetic (http://tehnoetic.com), care vinde hardware compatibil cu programele de calculator libere, mărfuri și servicii asociate programelor libere menite să-i elibereze pe utilizatori de controlul nedrept exercitat de producătorii de programele nelibere.
Ovidiu Gherasim-Proca este lector la Departamentul de Științe Politice, Relații Internațional și studii Europene (Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași), mediolog și mediator cultural.

 

Department of Political Science, International Relations and European Studies

 

„Libre Software. What freedoms do the users need?”

 

Guest:
Tiberiu-Cezar Tehnoetic

Moderator:
Ovidiu Gherasim-Proca

 

16 December 2016, 16.00 pm
Romtelecom Building (RTC), Room 306

 

Tiberiu-Cezar Tehnoetic is an activist for free software and free culture. In 2008 he founded the Romanian activist group Ceata (http://ceata.org) which he incorporated as foundation in 2013. He regularly gives workshops, talks and speeches on topics such as computer user’s freedoms and the technologies which respect them. He is the initiator and coordinator of Ceata’s national conference, Coliberator (http://coliberator.ro). Tiberiu supports his activity at Fundația Ceata with donations and orders from his ethical business Tehnoetic (http://tehnoetic.com), which sells hardware compatible with free software, free software merchandise and free software services meant to liberate users from the unjust control of proprietary software developers and providers.
Ovidiu Gherasim-Proca is lecturer in the Department of Political Science, International Relations and European Studies (Alexandru Ioan Cuza University), mediologist and cultural mediator.

 conf Dezvoltare decembrie 2016

Descărcaţi în format PDF

 

Joi, 8 Decembrie

Sosirea participanților

19:00 – Cocktail de Bun venit (Welcoming Cocktail)
Restaurant Eden, Hotel Eden***, Str. Sf. Sava Nr. 1, Iași

Vineri, 9 Decembrie

08:30-09:00 Registration (Înregistrarea participanților)
Hol Sala Senatului Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Corp A

 

9:00-10:00 – Deschiderea Conferinței „Dezvoltare internațională și democratizare”
Sala Senatului Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Corp A

Invitați:
Prof. Dr. Tudorel TOADER, Rector, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași
Dl. Mihai Chirica, Primar Municipiul Iași
Conf. Univ. Dr. Bogdan Ștefanachi, Prodecan, Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași
Prof. Tamara MARUSYK, vice-Rector on Research, Education and Instruction, Yuriy Fedkovych Chernivtsi National University, Ukraine
                        Prof. Univ. Dr. George POEDE, Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași
                        Prof. Univ. Dr. Virgil STOICA, Director, Departamentul de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași
Cercet. Dr. Alexandru MURARU, Manager proiect conferință, Departamentul de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași

 

 

SESIUNI (PARALELE) DE PREZENTĂRI – Vineri, 9 Decembrie 2016

 

10:20-12:00 - Panel I - Ukraine between domestic problems and international challenges
Moderator: Prof. Univ. Dr. George Poede (Departamentul de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași)
Vineri, 9 Dec., Sala „Ferdinand” , Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Corp A

10:20-10:40 Tamara MARUSYK (Prof. Yuriy Fedkovych Chernivtsi National University, Ukraine),The role of Yurii Fedkovych Chernivtsi national University in the strengthening of cooperation of Ukraine and Romania in the humanitarian sphere
10:40-11:00 L.N. MELNYCHUK (PhD, Yuriy Fedkovych Chernivtsi National University), Ukraine-Romania: a new dynamic in relations
11:00-11:20 Valentina BOHATYRETS (Assos. Prof., Yuriy Fedkovych Chernivtsi National University Ukraine), E-diplomacy as a push-pull factor of advancing positive image of the nation
11:20-11:40 Yaroslav ZORIY (Assoc. Prof., Yuriy Fedkovych Chernivtsi National University), Present-day concept of democratization and civil-military relations
11:40-12:00 Oleh KOZACHUK (Assist. Prof., Yuriy Fedkovych Chernivtsi National University), Russian Speakers and Ukraine’s Interethnic Stability: New Challenges After 2014

10:20-12:00- Panel II – European Union and International Development
Moderator: Cerc. St. Dr. Alexandru Muraru (Departamentul de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași)
Vineri, 9 Dec., Sala de Consiliu a Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice , Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Corp A

10:20-10:40 Violeta MELNIC (Conf. univ. dr., Institutul de Relații Internaționale din Moldova), Mecanismele jurisdicționale de protecție a drepturilor fundamentale în Uniunea Europeană
10:40-11:00 Ioana LEUCEA (Dr., Universitatea „Petru Maior” din Tg. Mureş), Miruna IANCU (Dr., Universitatea „Petru Maior” din Tg. Mureş), Europe’s Shadow in Psychoanalytical Perspective
11:00-11:20 Miruna IANCU (Dr., Universitatea „Petru Maior” din Tg. Mureş), Ioana LEUCEA (Dr., Universitatea „Petru Maior” din Tg. Mureş), Terra Emergens: Europe from Lisbon to Vladivostok
11:20-11:40 Alexandru MURARU, (Cercet. Șt. Dr., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi), Repetiții și apropouri despre trecut și viitor: Robert Kaplan și George Friedman despre România și Europa în geopolitica internațională și transformările globale
11:40-12:00 Andrea-Reka BALINT-TULIT (fosta NAGY) (Drd., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi), Unitate în diversitate, o utopie europeană?

 

10:20-12:00- Panel III– Social and economic dinamics of the European world
Moderator: Lect. Univ. Dr. Ana Maria Andronache (Departamentul de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași),
Vineri, 9 Dec., Sala S5  Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Corp A

 

10:20-10:40 Ana Maria GOLDAN (Drd. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași), Promovarea conceptului de bine comun într-o societate democratică
10:40-11:00 Andrei LEFTER (Drd. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași), Responsabilitatea morală față de fenomenul sărăciei. Modele etice de promovare a bunăstării
11:00-11:20  Delia RUSU (Drd. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași), Voluntariatul într-o Dimensiune Europeană
11:20-11:40 Dragoş-Andrei PREUTESCU (Drd. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași),  Semnificații (politice) instituționale ale cercetării și inovației - înțelegerea riscului social pentru o mai bună dezvoltare socială
11:40-12:00 Tiberiu ILIE (Drd. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași), Libertatea personală și securitatea națională pe axa individ-societate, din perspectivă construcționistă

 

10:20-12:00- Panel IV- Terrorism and islamophobia  
Moderator: Prof dr. Cristina Gavriluță, Departamentul de Sociologie și Asistență socială
Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași
Vineri, 9 Dec., Sala II8, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Corp A

10:20-10:40 Cristina GAVRILUȚĂ (Prof. dr., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi), Cine sunt teroriștii? O perspectiva socio-antropologică asupra comportamentelor extreme
10:40-11:00 Nicoleta AFLOROAEI (Drd., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi), Instrumente ale Uniunii Europene pentru prevenirea și combaterea radicalizării teroriste
11:00-11:20 Roxana VĂDUVA (Mrd., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi), Combaterea terorismului – provocarea secolului al XXI-lea
11:20-11:40 Oana COZMA (Mrd., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi), Pot fi organizațiile internaționale nonguvernamentale privite ca o ilustrare pozitivă a globalizării?
11:40-12:00 Edgar DACIN (Std., Academia Militară a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun”, Chișinău), Refugiații - consecință a terorismului regional

12:00-14:00 Prânz, Restaurant Studențesc „Titu Maiorescu”, Parter – Sala Protocol
Campus Titu Maiorescu, Strada Titu Maiorescu 7-9

 

14:00-15:40 - Panel V - Eastern Europe: tensions, dilemmas and opportunities
Moderator: Researcher and PhD Candidate Corina Ileana POPA, Romanian Academy, Research Institute for Quality of Life (ICCV) Vineri, 9 Dec., Sala ”Ferdinand”, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Corp A

14:00-14:20 Corina Ileana POPA (Researcher and PhD Candidate, Academia Română), Refugees in Romania: In limbo between the Middle East and the West
14:20-14:40 Paul NISTOR (Dr., Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, Iași), Marea Britanie, comunismul și apărarea democrației în Europa de Est, după cel de-Al Doilea Război Mondial
14:40-15:00 Emanuel COPILAȘ, (Lect. Univ. dr. Universitatea de Vest, Timișoara, Citizens to communists?  Reassessing the political subject in socialist Romania (1965-1989), De la cetățeni la comuniști? O reevaluare a subiectului politic în România socialistă (1965-1989)
15:00-15:20 Cristi ZAHARIA (Drd., Universitatea București) Deschiderea arhivelor secrete. Experienţa postcomunistă din Germania, Cehia, Slovacia şi România
15:20-15:40 Adrian BODEA (Drd., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi), Decentralization in Romania

14:00-15:40 - Panel VI - Changes and challenges in European Union
Moderator: Lect. Univ. Dr. Bogdan Mihăilescu (Departamentul de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași)
Vineri, 9 Dec., Sala II8, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Corp A

14:00-14:20 Bogdan MIHAILESCU (Lect. Univ. dr. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași), Democraţie şi populism  
14:20-14:40 Lucian-Dumitru DÎRDALĂ (Lect. Univ. dr., Universitatea „Mihail Kogălniceanu” – Iaşi), Realism and the German primacy in the European Union
14:40-15:00 Maria GĂVĂNECI (Drd., Universitatea Babes-Bolyai, Cluj Napoca), Reprezentări istorice în presa scrisă din Rusia și impactul acestora asupra cooperării transfrontaliere cu Uniunea Europeană
15:00-15:20 Laurențiu GAGU (Std., Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, București), Nicolae ULINICI (Drd. Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, București), Dihotomia conflict/ competiție dintre Uniunea Europeană și Federația Rusă post-Război Rece analizată prin lentila neoliberalismului și a realismului ofensiv.
15:20-15:40 Vlăduț CRISTIAN (Drd., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi), Ideea de creștinătate în Europa

14:00-15:40 - Panel VII - Refugees, and implications of the related phenomenon in the EU
Moderator: Lect. Univ. dr.  Ovidiu Gherasim-Proca (Departamentul de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași)
Vineri, 9 Dec.,  Sala de Consiliu a Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Corp A

14:00-14:20 Alexandra PORUMBESCU (Asist. univ. dr. Universitatea din Craiova), Rolul instituțiilor europene în gestionarea fluxurilor de migrație în spațiul comunitar
14:20-14:40 Vasile-Lucian V. GOLDAN Drd., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi), Coordonate ale prozelitismului multicultural religios într-o societate postmodernă secularizată – studiu empiric
14:40-15:00 Cristina SÎRBU (Std. Academia Militară a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun), Provocările dreptului refugiaților la noile fenomene sociale pe arena internațională
15:00-15:20 Corina SÎRBU (Std. Academia Militară a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun), Mecanismele de atribuire a statutului de refugiat în contextul migrațiilor din Africa, Orientul Mijlociu și Asia
15:20-15:40 Bianca BOSOANCĂ (Mrd. Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca), Provocări ale politicii energetice și de mediu în contextul european actual

14:00-15:20 - Panel VIII- Dimensions of migration
Moderator: Lect. Univ. Dr. Simona Vrânceanu (Departamentul de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași)
Vineri, 9 Dec., Sala S5 , Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Corp A

14:00-14:20 Simona VRÂNCEANU (Lect. Univ. Dr., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași), Political parties and migration issues
14:20-14:40 Indira MUSAGOJOEVA (Drd., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi), The migration corridor between Central Asian countries and the Russian Federation
14:40-15:00 George FORCOS (Drd., Universitatea Bucureşti), Consecinţele fenomenului migraţionist asupra Modelului Social European
15:00-15:20 Ionuț IANCU (Prof., Colegiul Tehnic Ion D Lăzărescu, Cugir), Dezbatere pe tema: migrația părinților, o provocare pentru cunoaștere!

 

15:40-16:20   Pauză de cafea (Coffee Break)

Sala Senatului Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Corp A

16:20-17:40-Panel IX – The Republic of Moldova: The road between democracy and development
Moderator: Prof. univ.  Ludmila Roșca (Institutul de Relații Internaționale din Moldova)
Vineri, 9 Dec., Sala „Ferdinand”, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Corp A

16:20-16:40 Ludmila ROȘCA (Prof. univ.  Institutul de Relații Internaționale din Moldova), Regimul politic din Republica Moldova: autoritarism sau democrație
16:40-17:00 Vladislav ȘARAN (Cercet., Academia de Științe a Moldovei), Efectele războiului informațional și al propagandei rusești pentru Republica Moldova
17:00-17:20 Didina Georgiana SIMION (Prof. Școala Gimnazială Șuțești, Brăila), Anișoara BEIZADEA (Prof. Școala Gimnazială Cireșu, Brăila), Drumul Republicii Moldova între democratizare și dezvoltare
17:20-17:40 Petru SOROCEAN (Mrd., Universitatea Academiei de Științe a Moldovei, Chișinău), Rolul Președintelui în stabilirea vectorului de politică externă într-o Republică parlamentară. Cazul Republicii Moldova

16:20-17:40- Panel X – Nationalism and Ethnicity
Moderator: Lect univ. Dr. Diana Mărgărit (Departamentul de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași)
Vineri, 9 Dec., Sala S5, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Corp A

16:20-16:40 Ion I. IONESCU (Prof. Univ. Dr., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași) Identitate individuală, națională, europeană
16:40-17:00 Simion Roșca (Conf. univ. dr. Academia de Studii Economice din Moldova), Vectorul european și interesul național: între vis și realitate
17:00-17:20 Gabriela MOTOI (Lect. univ. dr., Universitatea din Craiova), Reglementări europene privind creșterea ocupării femeilor pe piața muncii
17:20-17:40 Valeriu DECIU (Drd., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași), Identitate Colectivă și Interes Național în Ucraina

16:20-18:00- Panel XI – Implications of conflicts and their aftermaths
Moderator: Dr. Tudor Stanciu (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași)
Vineri, 9 Dec., Sala II8
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Corp A

16:20-16:40 Narcis George MANOLACHE (Dr. Universite Libre de Bruxelles (ULB), Belgium), Călin STANCIU (Dr. Californian State Department of Transportation, USA), Tudor STANCIU (Dr.  „Alexandru Ioan Cuza” University of Iasi, Romania), The Chameleon lizard, the Egyptian plover, and the cat.  A cultural perspective on minority rights in Europe and USA.
16:40-17:00 Roxana DIACONESCU căs ROMANICĂ (Drd., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi), Economia pe timp de război a Siriei
17:00-17:20 Lucian Mihael BĂLĂNUȚĂ (Drd., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi), Pacea israeliano-palestiniană: un proces lipsit de audiență
17:20-17:40 Petru IARMALIUC (Drd., Institutul de Cercetări Juridice și Politice al Academiei de Științe a Moldovei, asist. univ., Academia Militară a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun”), Dimensiunea istorică și actualitatea conflictelor armate cu caracter asimetric  
17:40 -18:00 Dumitru-Daniel TINCU, (Drd., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi), The Failure of Egypt’s democratic transition after the Arab Spring. The role of culture and its implications in the process

16:20-18:00- Panel XII - Security in the international dynamics
Moderator: Conf. Univ. dr.  Bogdan Ștefanachi (Departamentul de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași)
Vineri, 9 Dec., Sala de Consiliu a Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Corp A

16:20-16:40 Bogdan ȘTEFANACHI (Conf. Univ. dr., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi), Securitatea umană – o perspectivă europeană asupra securității
16:40-17:00 Laura HERȚA (Lector univ. dr., Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca), Human Security, the Horn of Africa, and the False Promise of Neorealism
17:00-17:20 Oana BRÂNDA (Lect. Univ. Dr., Universitatea Titu Maiorescu, București), Provocările securității europene în lumina unei noi Strategii de Securitate a Uniunii Europene 
17:20-17:40 Andreea IANCU (Drd., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, University of Massachusetts Boston), The refugee crisis and the duplicity of the European human security doctrine
17:40-18:00 Mihai Sebastian CHIHAIA (Drd., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi), Democrație și securitate în Africa

18:00-19:40 - Panel XIII - Multipolar world and international development
Moderator: Lect. Univ. Dr. Corina Barbaros (Departamentul de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași)
Vineri, 9 Dec., Sala S5, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Corp A

18:00-18:20 Ana PANTEA (Lect., Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca), Directions of China-EU Relations. Towards of a New Chinese Diplomacy
18:20-18:40 Laura Cătălina PAȘCU (Dr., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași), Transformări geopolitice într-o lume multipolară: Perspective critice
18:40-19:00 Didina Georgiana SIMION (Prof. Școala Gimnazială Șuțești, Brăila), Daniela TOBĂ (Prof. Școala Gimnazială Cireșu, Brăila), U.E. și dezvoltarea internațională
19:00-19:20 Emanuel-Ionuț ZANOSCHI (Mrd., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi), O nouă putere mondială? Revoluția monedei virtuale și fenomenul Bitcoin  
19:20-19:40 Mădălina Laura CUCIURIANU (Drd., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi), TTIP – model de cooperare transatlantică?

18:00-19:40 - Panel XIV- Public policies and education as instruments of democratization and development
Moderator: Prof. univ. Dr. Virgil Stoica (Departamentul de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași)
Vineri, 9 Dec., Sala  ”Ferdinand”, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Corp A

18:00-18:20 Virgil STOICA (Prof. univ. dr., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi) Măsurarea performanței universităților românești în privința guvernării electronice
18:20-18:40 Miroslav STANICI (Drd. Universitatea de Vest din Timişoara), The comparative Analysis of the demonstration from university square in 1990 and 2012        
18:40-19:00 Ciprian NIȚU (Asist. Univ. dr., Universitatea de Vest din Timișoara), Economia socială și întreprinderea socială. Politici publice, valori și percepții într-un oraș din România
19:00-19:20 Sorin BECCIU (Drd., Institutul de Cercetări Juridice și Politice al Academiei de Științe a Moldovei), Violența în cadrul mișcărilor și protestelor sociale
19:20-19:40 Iuliana MIHAI (PhD, University of A Coruña, Spain), The advantages and the disadvantages of Eurozone. Should Romania join the Euro?

18:00-19:40- Panel XV- Social and administrative dilemmas in postcommunist Romania
Moderator: Dr. Iftimoaei Ciprian Constantin (Departamentul de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași)
Vineri, 9 Dec., Sala II8,
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Corp A

18:00-18:20  Ciprian Constantin IFTIMOAEI (Dr., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi), Managementul proceselor electorale: instituții, atribuții, proceduri
18:20-18:40 Enache TUȘA (Lect. Universitatea „Ovidius” din Constanța), Colonizări și aculturație socială în Dobrogea 1900-1950 - O analiză din perspectiva Școlii Sociologice de la București
18:40-19:00 Iuliana TĂTĂRĂU (Drd., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi), Failing to Address Romania’s Poor? The Role of the Post-Communist Transition in Enhancing Underdevelopment
19:00-19:20 Andra Karla SIENERTH (Drd.  Universitatea București), Reshaping Public Services in the Context of Regionalization in Romania
19:20-19:40 Daniel HRENCIUC (Dr., Colegiul Tehnic Rădăuți), Proiectul „Intermarium” în contextul geopolitic actual:  Scenarii  și proiecții strategice la frontiera de Est a Uniunii Europene

18:00-19:40- Panel XVI-Electoral systems and elections  – problems, projects and reforms
Moderator: Lect. Univ. Dr. Silviu Grecu (Departamentul de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași),
Vineri, 9 Dec., Sala de Consiliu a Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Corp A

18:00-18:20 George CEAUȘU (Conf. Univ. Dr., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași), Consecvența ca proprietate crucială a discursului politic: între ideal și material
18:20-18:40 Ovidiu GHERASIM-PROCA (Lect. Univ. dr., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași), Alegerile pentru Parlamentul României din anul 2016. Reforma electorală care a trecut neobservată / The 2016 Parliamentary Election in Romania. The unnoticed electoral reform
18:40-19:00 Felicia CEAUȘU (Cercet. ştiinţ. III Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Ghe. Zane” Iaşi), George CEAUȘU (Conf. Univ. Dr., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași), Alegerile prezidențiale față în față cu crizele identitare ale unei națiuni: români și nord-americani
19:00-19:20  Silviu-Petru GRECU (Lect. Univ. Dr. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași), Forecasting political behavior. Elections, voters and political sophistication in postcommunist Romania
19:20-19:40 Dorina ȚICU (dr., Prof. Asoc., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași) Transformări ale sistemelor electorale: sistemul electoral românesc pentru alegerile parlamentare / Transformations of the electoral systems: Romanian electoral system for parliamentary elections

 

20:00 Cocktail, Restaurant “EDEN”
Restaurant Eden, Hotel Eden***, Str. Sf. Sava Nr. 1

 

               
Sâmbătă, 10 Decembrie


10:00- 12:00 – Dezbatere  - ”Modele si perspective comparative ale ajutorului pentru dezvoltare internatională”
Moderator Prof. Dr. George Poede

Sala Ferdinand, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” Iași
Corp A (B-dul. Carol I, nr. 11)

 

12:00-14:00 Prânz, Restaurant Studențesc „Titu Maiorescu”, Parter – Sala Protocol
Campus Titu Maiorescu, Strada Titu Maiorescu 7-9

Go to top