Școala Doctorală
Lector univ. dr. Dumitru Bîlbă
email:
CV academic
Prof. univ. dr. Virgil Stoica
Virgil Stoica este profesor universitar în cadrul Departamentului de Ştiinţe Politice, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, unde lucrează din anul 1998. Este directorul acestui departament din anul 2007.
În anul 1989 a absolvit Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Facultatea de Mecanică, secţia de Maşini Termice. A lucrat ca inginer stagiar în cadrul Intreprinderii de In şi Cânepă Suceava, apoi ca asistent universitar la Departamentul de Termotehnică din cadrul Facultăţii de Mecanică a Universităţii Tehnice „Gheorge Asachi”.
Motivat de libertatea câştigată odată cu victoria Revoluţiei din 1989, Virgil Stoica urmează cursurile Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, specializarea Sociologie-Politologie, pe care o absolvă în anul 1997. În anul 1998 obţine diploma de Master în Filosofie Politică, la aceeaşi facultate. Din anul 2002 este doctor în Ştiinţe Politice, cu o teză având titlul „Construcţia clasei politice locale între instituţii şi comportamente”, sub coordonarea domnului profesor Anton Carpinschi.
În perioada 2004 – 2005, Virgil Stoica a studiat în Statele Unite ale Americii, fiind beneficiarul programului East Central European Scholarship Program, oferit de Georgetown University din Washington DC, specializarea Politici Publice.
În perioada 2010 – 2013 a urmat studii postdoctorale în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, cu un stagiu de pregătire la Universitatea din Derby, Marea Britanie, cu o lucrare având titlul „Guvernanţa electronică şi diviziunile digitale”.
Virgil Stoica a fost beneficiarul mai multor stagii de pregătire la Universitatea Liberă din Bruxelles, Universitatea Central Europeană din Budapesta şi Universitatea din Tubingen.
În anul 2002, Virgil Stoica a primit Premiul Ron King al Societăţii Române de Ştiinţe Politice, pentru lucrarea „Politici publice în privinţa egalităţii dintre femei şi bărbaţi, 1990 – 2000”.
Virgil Stoica este redactorul şef al Analeleor de Ştiinţe Politice ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi membru în bordul editorial al Journal of E-Government Studies and Best Practices (JEGSBP, University of Derby), European Journal of Government andEconomics (EJGE, University of La Coruna) şi Administrarea Publică (Academia de Administrare Publică, Chişinău).
Principalele domenii de inters academic şi de cercetare sunt cele ale guvernării electronice, politicilor publice şi elitelor politice, domenii în care a publicat patru cărţi, mai multe capitole în cadrul unor volume colective în România şi în Statele Unite, şi mai multe lucrări ştiinţifice în reviste româneşti şi internaţionale.
Departamentul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale
Membri titulari ai departamentului
Conf. univ. dr. Virgil Stoica – Director departament
Prof. univ. dr. Corneliu Bâlbă
Conf. univ. dr. Diana Mărgărit
Conf. univ. dr. Bogdan Ştefanachi
Conf. univ. dr. Diego Varela
Lect. univ. dr. Ana Maria Andronache
Lect. univ. dr. Corina Barbaros
Lect. univ. dr. Silviu Grecu
Lect. univ. dr. Ovidiu Gherasim Proca
Lect. univ. dr. Bogdan Mihăilescu
Lect. univ. dr Simona Vrânceanu
Asist. univ. dr. Olesia Ţăranu
DEPARTAMENTUL DE ŞTIINŢE POLITICE, RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI STUDII EUROPENE
Apariţia şi dezvoltarea specializărilor legate de Ştiinţele Politice în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a reprezentat o străduinţă de devenire a unei comunităţi academice în domeniul politologiei. Specificul acestei comunităţi este dat de munca de cercetare şi de activitatea didactică bazată pe o experienţă de peste două decenii. Activitatea din cadrul specializărilor de licenţă şi masterat ale Departamentului constituie un efort de cultivare a valorilor civice în spaţiul românesc, de formare a unor tinere generaţii de profesionişti, de cercetători ai domeniului socio-politic, atât românesc cât şi internaţional.
In anul 1997 a fost înfiinţată specializarea ŞTIINŢE POLITICE din cadrul Facultăţii de Filosofie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi la iniţiativa prof. univ. dr. emerit Anton Carpinschi, prof.univ. dr. George Poede şi conf. univ. dr. Mioara Nedelcu. În anul 2005 a fost înfiinţată specializarea de licenţă RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI STUDII EUROPENE la iniţiativa prof.univ.dr. George Poede şi conf. univ.dr. Bogdan Ştefanachi. Din anul 2007, în cadul Departamentulului de Ştiinţe Politice, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene funcţionează trei programe de masterat acreditate: Politici Publice şi Management Instituţional, Studii Europene de Integrare şi Securitate şi Marketing Politic şi Comunicare. Din anul 2010, acestora li s-a adăugat un program în limba engleză, Studies of International Development, realizat cu sprijinul United Nations Development Programme.
Toate aceste programe sunt gestionate de Departamentul de Ştiinţe Politice, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene (Departamentul SP-RISE) în colaborare cu specialişti din România şi din străinătate din domeniile comunicării şi relaţiilor publice, sociologiei, dreptului constituţional şi internaţional, istoriei, economiei, diplomaţiei.
Priorităţile de cercetare ale departamentului nostru sunt:
- Guvernare electronică, Analiza politicilor publice Ideologii politice, Administraţie publică, Marketing şi comunicare politică, New Media, Partide politice, Minorităţi şi naţionalisme, Metodologii de cercetare în ştiinţele socio-umane
- Studii de integrare europeană şi de securitate, Teorii ale relaţiilor internaţionale, Organizaţii internaţionale, Procese de democratizare, Politică externă şi diplomaţie
Analele Ştiinţifice ale Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (Serie noua) Ştiinţe politice este publicaţia periodică anuală editată la iniţiativa şi sub coordonarea Departamentului de SP-RISE. Redactor şef este Directorul departamentului, conf. univ. Dr. Virgil Stoica, iar secretar de redacţie este domnul lector dr. Ovidiu Gherasim Proca. Principalul scop al revistei este prezentarea contribuţiilor ştiinţifice cele mai recente realizate în cadrul grupurilor de cercetare universitare şi participarea la schimbul de idei în domeniul ştiinţelor politice, la nivel naţional şi internaţional. Revista este distribuită prin schimb internaţional în numeroase biblioteci universitare din întreaga lume şi este indexată în Central and Eastern European Online Library (CEEOL), EBSCO, Index Copernicus, SCIPIO. Rezumatele articolelor sunt disponibile online pe site-ul Facultăţii de Filosofie si Ştiinţe Social-Politice: http://anale.fssp.uaic.ro/.
Studenţii noştri pot beneficia de burse de studiu şi stagii de practică, ca urmare a colaborărilor internaţionale instituite de Departamentul de SP-RISE prin programe de tipul Erasmus, LLP şi altele, în următoarele instituţii:
- Bergen University (Norvegia)
- A Coruna University (Spania)
- Universitat Konstanz (Germania)
- L’Institut Universitaire de Formation des Maîtres de l’Académie de Toulouse (Franţa)
- Universite de Bourgogne (Franţa)
- Universita degli Studi di Genova (Italia)
- Universite Nancy 2 (Franţa)
- Freie Universitat Berlin (Germania)
- University of Calabria (Italia)
- Polis Akademisi, Ankara, TR (Turcia)
- University of Crete (Grecia)
Alumni SP-RISE activează în instituţii şi agenţii europene (Comisia Europeană, Reprezentanţa Permanentă a României la Uniunea Europeană etc.), în instituţii administrative centrale (manageri publici şi funcţionari publici în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Afacerilor Externe etc.) şi locale (primarii, consilii judeţene, autorităţi de management pentru fondurile europene ex. APIA Iaşi etc.), sunt parlamentari sau oferă consiliere parlamentară etc. De asemenea, numeroşi absolvenţi de SP-RISE se îndreaptă către jurnalism (atât presă scrisă cât şi televiziune) sau spre activităţi în cadrul societăţii civile.
Alături de cursuri, seminarii şi proiecte de cercetare, activitatea studenţilor de la specializările SP-RISE este animată de organizaţiile studenţeşti OSSEI şi ASSAFI care îşi implică membrii în numeroase activităţi sociale, civice si recreative.
Pagina 2 din 2